

Cultura Filocalică – Reperul și sensul deplin al pluriculturalismului contemporan
A vorbi despre Filocalie și a o propune în rândul culturii, pentru unii ar părea necuviincios, pentru alții ar fi ridicol. Cei din prima tabără ar considera că Filocalia nu are nimic în comun cu cultura sau, cel puțin, așa cum este ea propusă contemporanilor. La polul opus, tabăra excesiv elitistă și scrupuloasă, nicidecum nu […]

Ortodoxia între raţionalism şi raţionalitate la Sfântul Vasile cel Mare. Un posibil răspuns la o nedreaptă acuză adusă neamului nostru
În studiul de faţă nu voi face o analiză a gândirii Sfântului Vasile cel Mare, nici măcar o introspecţie în întreaga sa operă, ci pornind de la un text ales (aş zice chiar aleatoriu, cu convingerea că în opera sa sunt multe astfel de texte) vom încerca să înţelegem un mod de gândire, specific ortodox, […]

Crezul ortodox: temei şi reflex al sfinţeniei în umanitatea asumată de Hristos în Trupul Său pnevmatizat şi zugrăvită pe chipul sfinţilor plin de puterea Crucii şi de slava Învierii
Motto: „Ca o roadă a pântecelui, sfinţii prin mişcarea Duhului, odrăslesc dogme părinteşti ale moştenirii fieşti” (Catavasier, antifonul II, glasul VII, stihul 2). În Biserica lui Hristos plină de harul dumnezeiesc, faptul viu al vieţii în Duhul Sfânt primează oricărei formulări despre Dumnezeu. Teologic vorbind, în Biserică principiul experienţei este anterior principiului dogmatizării, deoarece întemeierea […]

Teză de Doctorat în Teologie – Rezumat
Instituția: Universitatea din Bucureşti Facultatea de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian” Titlu: Persoană şi lucrare în antropologia creştină şi reflectarea lor în spaţiul românesc al secolului al XX – lea. De la interpersonalitate la interculturalitate. Coordonator: Prof. Dr. Martin Hauser Susţinător: Drd. Gheorghe Butuc București, 2012 Descarcă în format pdf: Prof-Gheorghe-Butuc-rezumat-teza-doctorat