Nevoia de autentic

Mentalul colectiv al societăţii contemporane dă semne de oboseală, de dezamăgire. După ce cu voia noastră, am ales să înghiţim prin diverse moduri falsul, demagogia, impostura, minciuna, acum, în chip firesc, respingem exact ceea ce am ales. În atare debusolare se resimte o nevoie acută de autentic, motiv pentru care, în special tinerii, sunt capabili de sacrificii totale.

Este foarte adevărat că ideea de autentic este vualată, destructurată şi, oricum, fără o penetraţie coerentă, cel puţin atunci când vorbim, de mentalul colectiv. În acest sens, este foarte discutabil reperul după care se evaluează autenticitatea, starea cu care percepem autenticul şi, mai ales, cât de legitimă este atitudinea de revendicare a autenticului.

Peste toate însă, există în om un anume „instinct”, un firesc, o zonă nealterată de percepere a autenticului, care transcende orice normă şi orice instrument de măsurare sau apreciere a lui. În baza acestui „loc” al fiinţei, omul nu decade – şi nici nu poate –, din statutul său ontologic, chiar de-ar fi să exprime tot iadul prin faptele sale. Mai mult, datorită acestei puteri naturale de intuire a autenticului, omul se poate însănătoşi, poate reveni la starea de firesc, de normalitate, chiar de-ar fi în „fundul iadului”.

Teologic vorbind, omul poartă în el indestructibil chipul lui Dumnezeu exprimat concret în glasul conştiinţei, cel care nu-l lasă să fie mulţumit de sine decât în Adevăr, în adevărul existenţei sale, în autentic. Prin urmare, reacţiile de nemulţumire, de orice natură ar fi ele, arată deodată lipsa şi nevoia de autentic în om.

Teologia Bisericii a afirmat apofatic acest adevăr pornind de la dogma hristologică. Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, reaşază în inima umanităţii reperul şi axul autenticului. Parabolic, putem înţelege aceasta printr-un sistem osos sănătos la care se raportează ştiinţa medicală pentru a înţelege toate maladiile osoase. Tot aşa, Hristos întrupat este prin excelenţă reperul de sănătate şi de însănătoşire a fiinţei umane. Fiul lui Dumnezeu întrupat, ne-a arătat deodată iubirea adâncă a lui Dumnezeu pentru om – care de la nimic nu se dă înapoi pentru a-şi exprima dragostea –, dar şi starea de autenticitate a fiinţei umane. Astfel, în Hristos vedem atât omul îndumnezeit, plin de har, dar, în acelaşi timp, vedem şi umanul autentic, umanul realizat deplin.

Acest ax al adevărului omului în Hristos nu este nicidecum aservit unei religii, unui cult sau unei teologii anume. Dimpotrivă, toate acestea, se autentifică ele însele numai prin raportarea la El sau se descalifică, ori de câte ori îşi permit să-L folosească ca etichetă a imposturii.

În mod cu totul cert, axul şi locul autenticului în om este o nouă ontologie antropologică oferită lumii prin Hristos, fiind Singurul care este în veci Persoană în două firi: a Lui Însăşi, ca Dumnezeu şi a noastră, ca Om; realitate care de nimic şi de nimeni nu poate fi contrazisă, aservită, revendicată sau anulată. Este darul lui Dumnezeu pentru om şi prin el, pentru toată creaţia, la care poate accede oricine, de oriunde, din orice timp. De aceea, pentru Dumnezeu nici doar un singur om nu este iremediabil pierdut, pentru că El nu are pe nimeni a pierde. Mai mult, chiar Dumnezeu este Acela care întreţine această stare de nemulţumire în om pentru a se putea  întâlni cu El. Iar modul acestei întâlniri ne depăşeşte cu totul, întrucât este taina Lui de proniere a lumii, în particularul şi totalitatea ei, până când vom ajunge în aceeaşi stare a discernerii totale a autenticului, la întâlnirea direct cu El în parusia cea mult aşteptată.

În definitiv, toată impostura, de orice natură, tot ceea ce se construeşte ne-autentic, mai devreme sau mai târziu cade, aşa cum spune Sfântul Pavel: „orice călcare de poruncă şi orice neascultare şi-a primit dreapta răsplătire” (Evr. 2, 2). La momentul Adevărului, indiferent când şi cum se manifestă el, masca minciunii şi argumentele imposturii cad prin implozie. Sunt înghiţite de puterea autenticului, de firescul, pacea, bucuria şi odihna Binelui.

Aşadar, reacţionăm din nevoia de autentic, nu atât prin ripostă faţă de ipocrizie, cât prin căutarea chipului Adevărului, în cei ce încă, smerit, îl mai exprimă. El, omul autentic, cu chipul lui Hristos restaurat în el, este soluţia, reperul şi reduta viitorului.

Autor: Gheorghe Butuc
Publicat pe ortodoxiatinerilor.ro cu titlul: Nevoia de autentic