Gând de recunoştinţă…

Părintele Dumitru Stăniloae este „patriarhul” teologiei româneşti şi al particularităţilor ei în tabloul panortodox al lumii, precum şi un bun exemplu de a teologa, pentru toată creştinătatea. Gândirea sa teologică, dincolo de rigorile academice, este irezistibilă pentru orice cititor. Deşi abia încheiată, tematica teologică a părintelui Dumitru Stăniloae este departe de a fi epuizată, ea reprezentând temelia din care va rodi alte şi alte nuanţe teologice, cel puţin în următorul secol.

Personal, datorez foarte mult părintelui Dumitru Stăniloae. Scrisul său teologic mă fascinează, fără să mă iluzioneze, mă nelinişteşte liniştitor, mă hrăneşte cu prisos şi mă satură nesăturat. Orice gând al părintelui îmi răstigneşte mintea şi îmi deschide adânc inima. Îmi pune la încercare puterea de reţinere a creierului, fără vre-o izbândă, dar îmi sporeşte nemăsurat taina sufletului. Nu pot lesne reda pasaje din opera dânsului, dar pot intui dragostea de Dumnezeu şi dorul de cer cu care le-a scris şi care picură în sufetu-mi taine nespuse. Nu pot afirma că mi-e accesibilă teologia sfinţiei sale, dar mi-e aproape de inimă duhul din ea, cu ajutorul căruia comunicăm prin necuvinte, dincolo de timp şi spaţiu, coinfluenţându-ne existenţa şi făcându-ne contemporani dincolo de mormânt.

Peste toate, n-aş fi îndrăznit nimic în demersul teologic dacă n-ar fi fost gândirea părintelui Dumitru Stăniloae. Lui îi datorez şi îi dedic simplele mele gânduri din teza de doctorat scrise ca o prelungire firavă a prosopiei sale teologice.

Pentru toate acestea, pentru multe altele care încă-mi stau înainte, dar şi pentru toate câte nu se pot rosti prin cuvinte: vă sărut dreapta de duh părinte Dumitru Stăniloae, teologul de taină al sufletului meu!

Autor: Gheorghe Butuc
Publicat în: Axios, supliment al revistei eparhiale Călăuza Ortodoxă, editat de elevii Seminarului Teologic „Sfântul Apostol Andrei – Galaţi, anul VIII, noiembrie (2013), nr. 24, p. 2.