Gând de (re)cunoștință din Taina Gândurilor Treimii de Teologi de neîntrecut

Teologia fără granițe sănătoase alunecă lesne în toate formele socioculturale ale timpului, devenind fie cameleonică pentru cei cu interese ascunse, fie cenușăreasă pentru indolenți, fie rigidă și intransigentă pentru scrupuloși. Dar, atunci când granițele ei sunt bine trasate și asumate, Teologia devine Reper, Lumină, Măsură pentru toate căutările omului prin știință și cultură, se face: „Arta artelor”, Știința științelor și Cultura culturilor!

Neîndoielnic, la Sfinții Trei Ierarhi, granițele Teologiei nu sunt date de reguli spartane, nici de teorii abstracte sau speculații filosofale, nici de elocințe ovaționiste sau de experiențe minuniste, deși toate acestea își găsesc în ei cea mai echilibrată exprimare. Teologia Marilor Ierarhi are drept Granițe neclintite Adevărul plin de Iubire și Iubirea plină de Adevărul în care au crezut și au trăit. De aceea zice Sfântul Vasile cel Mare că:

„Fructul esențial al sufletului este Adevărul” sau, și mai expresiv, la Sfântul Grigorie: „Cine nu iubește Adevărul, nu l-a cunoscut încă”, iar sfântul Ioan Gură de Aur zice și el: „Pe cât de neclintit este un zid întărit pe buna întocmire, a unor pietroaie, făcând să se abată năvălirile vrăjmașilor, tot așa este și obștea sfinților [creștinilor], bine închegată pe legăturile Iubirii [în Adevăr]”.

În acest fel, teologia iese atât din zona teoretizărilor abstracte, cât și din zona experiențelor obscurantist-populiste. Nici nu se blochează în ideație, nici nu sucombă în moralisme. Nu încurajează credulitatea mediocră, nici logoreea înspumată. În schimb, Adevărul plin de Iubire dau Teologiei o perfectă identificare cu Realitatea Vieții în care am fost aduși: are măsură în toate; curaj atunci când momentul o cere; delicatețe constantă; dă o purtare aristrocratică neostentativă; are Cuvânt plin de Duh care judecă, mângâie și vindecă deodată; o atracție irezistibilă la Viu; o vecinătate odihnitoare; într-un cuvânt dă carne și sânge – întrupare – chipului de om zidit după Gândul lui Dumnezeu.

Prin Sfinții Trei Ierarhi, Teologia se arată a fi respirația plină de prospețime a celor apăsați de nevoi; este beție duhovnicească în cunoaștere; este strop de nădejde pentru cei căzuți în deznădejde; este înviere din moartea care ne consumă; este îmbrățișare revigorantă; este desfătare a minții… este o Bucurie a tuturor de toate și de toți!

Teologia Sfinților Trei Ierarhi nu este o specialitate academică, predată celor aleși, dar orice academie teologică își pierde legitimitatea, fără Teologia lor. Ei ne-au învățat să recunoaștem că  Școala continuă a Bisericii este Academia Teologică a tuturor creștinilor, toți adunați în jurul Scripturilor dumnezeiești, în jurul Tainelor, în definitiv în jurul lui Hristos – Singurul Învățător pe măsura tuturor. Hristos și cunoașterea Lui divino-umană ocupă centrul Teologiei dintotdeauna și Relația cu El deschide oricui „foamea și setea” cunoașterii lui Dumnezeu – teologia de zi cu zi a tuturor creștinilor:

 „O, tu mai presus de toate,
căci cum altfel mi-e îngăduit să te laud?
Cum te va cânta cuvântul,
căci nu ești de grăit cu nici un cuvânt.
Cum te va contempla mintea,
căci nu ești cuprins de nici o minte,
Singur tu fiind de negrăit,
ca unul care le-ai creat pe toate cele cu grai
Singur tu fiind de necunoscut,
fiindcă le-ai creat pe toate cele cu cuget
Toate, și câte grăiesc și câte nu grăiesc, te cuvântă.
Toate, și câte cugetă și câte nu cugetă, te cinstesc.
Căci dorurile și durerile tuturor sunt în jurul tău.
Ție ți se roagă toate, toate cele ce cugetă
Alcătuirea ta cântă imn în tăcere.
În tine rămân toate. La tine aleargă împreună-n toate
Și ești sfârșitul a toate și unul și toate și nici unul,
Nefiind ceva din acestea, nefiind toate.
O, tu ce ai toate numirile,
Cum te vei chema pe tine, singurul ce nu poți fi numit?
Ce minte cerească va pătrunde vălurile mai presus de nori?
Fii îndurător, o, tu mai presus de toate,
Căci cum altfel mi-e îngăduit să te laud? 

(Sfântul Grigorie de Nazianz, Imn către Dumnezeu, în Opere dogmatice, Ed. Herald, București, 2002, p. 211).

Fără Scriptură și fără Potir, Teologia își pierde consistența, după învățătura Marilor Ierarhi, devenind o piesă de muzeu animată artificial de profesioniști. Adevăratul ferment al teologiei este dat de convertirea inimii la Iisus Hristos, de care nicicând nu te poți sătura și astfel, Teologia se suprapune vieții pe care o trăim.

„Ce tiranie e aceasta? Am venit în viață. Bine. Dar atunci de ce mă răsucește cu valurile ei uriașe? Voi spune un cuvânt îndrăzneț, dar totuși îl voi spune. Dacă nu aș fi al Tău, mi s-ar fi făcut o nedreptate. Ne naștem, ne destrămăm, ne împlinim; dorm, stau culcat, priveghez, merg; suntem bolnavi, ne este bine, avem plăceri și dureri. Avem parte de anotimpurile soarelui, de cele ale pământului, murim și trupul ne putrezește. Acestea sunt proprii și animalelor, care au faimă proastă, dar n-au nicio vină. Ce am mai mult de ele? Nimic decât Dumnezeu. Dacă n-aș fi al Tău mi s-ar face o nedreptate, Hristoase al meu!” (Sfântul Grigorie de Nazianz, „Către Hristos”, II, 1, 74, în Jean Bernardi, Grigorie din Nazianz. Teologul și epoca sa, Deisis, Sibiu, 2002, p. 362).

Din această inimă de Taină a Teologiei, Sfinții Trei Ierarhi ne-au dat cuvintele lor: adevărate tunete care alungă toată minciuna (ereziile ființiale); ne-au dat rugăciunile lor liturghisitoare – corpul Liturghiilor noastre – din care învățăm Limbajul de Taină la întâlnirea cu Dumnezeu și, nu în ultimul rând, ne-au dat bunătatea lor pilduitoare, care copleșește orice inimă înghetață de neiubire…

Autor: Gheorghe Butuc