Pentru a nu confunda TAINA cu magia,
Pentru a înțelege pe CINE întâlnești în Tainele Bisericii,
Pentru a descoperi Viața ca o continuă și minunată TAINĂ A IUBIRII,
Urmează acum Cursul „Tainele Bisericii în Taina Vieții. Legămintele de iubire dintre om și Dumnezeu”.
Dacă vrei să răsplătești, DONEAZĂ! »
Cuprinsul Cursului
Modulul I: De la Viaţă la moarte şi din iadul căderii în Raiul înţelegerii răscumpărătoare
Cursul 1-2. Taina Vieţii – Taina Iubirii împărtăşite
Cursul 1 | Cursul 2
- Originea Vieţii în izvorul Iubirii: Preasfânta Treime / Iubirea desăvârşită a Preasfintei Treimi, suportul inepuizabil al Vieţii lui Dumnezeu şi al Creaţiei / Doar Iubirea împărtăşită naşte Viaţă / Viaţa creaţiei – viaţă dăruită, primită şi întoarsă Dăruitorului / Păcatul – parazitul Vieţii prin deposedarea de Taină / Doar în Relaţie de Iubire în Adevăr cu Creatorul, viaţa creaţiei este Taină inepuizabilă şi continuu înnoită / Viaţa trăită în Taină cere veşnicia
Cursul 3-6. Temeiurile Tainelor Vieții potrivit Scripturilor
Cursul 3 | Cursul 4 | Cursul 5 | Cursul 6
- Canonul Biblic ne orientează către: Viața creației este Dar / Taina Darului – Viața într-o continuă Liturghie(sire) / Taina Vieții în Rai: a) Taina Naşterii Vieţii; b) Taina Cuvântului sau Limbajul de Taină; c) Taina Timpului şi a Spaţiului; d) Spiritualitatea şi maleabilitaea creaţiei; e) Taina Omului (Taina Chipului; Taina Trupului şi a Sufletului; Taina Omului – Bărbat şi Femeie; Taina Persoanei) / Căderea din Taină începutul morții pentru a nu cădea în neființă / Legămintele Tainei Vieții pe linia Genealogiei biblice / Înnomenirea lui Hristos deschiderea-activarea tuturor Tainelor Vieții / Taina Crucii lui Hristos – moartea Vieții ce prin Înviere devine Viața morții
Cursul 7-8. Întemeierile patristice ale Tainei Vieții prin Dogme: Norma Credinței
Cursul 7 | Cursul 8
- Canonul Dogmatic ne arată că: Dogmele Bisericii sunt paradoxurile Tainei Vieții / Dogmele sunt indicatoarele spirituale prin care sesizăm Taina Vieții dincolo de suprafața ei banală / Adevărul antinomic al dogmelor este Puterea de neclintit a Vieții: „Piatra cea din capul unghiului” / Dogmele – crăpăturile Vieții pe crusta morții / Tatăl este ființa Tainelor, Fiul săvârșitorul lor, Duhul Sfânt este rodirea Tainei, iar Omul este primitorul și împreună-făptuitorul Tainei Vieții
Cursul 9. Exprimarea Liturgică/Ritualică a Tainei Vieții
Cursul 9
- Din Canonul Liturgic al Bisericii învațăm: Cuvântul de Taină al Tainelor Vieții / Gesturile/ Ritualul Tainei: Taina are un Ritm și o Măsură anume; Taina are Gesturi anume; Taina are un Timp al ei; Taina are o anume Privire; Taina are un anume Auz și o anume sonoritate; Taina are un anume Gust / Cum mâncăm Taina / Cum Respirăm Taina / Cum devenim ființă de Taină
Cursul 10-11. Scurtă istorie teologică a Sfintelor Taine
Cursul 10 | Cursul 11
- Parcursul Sfintelor Taine de la Biserica apostolică la practica contemporană / Devieri și depravări ale tainelor / Ritualul semnificativ al Tainelor și ritualismul lor păgubos / Sfintele Taine între criză și normalizare în eclesialitatea contemporană
Modulul II. Tainele Bisericii – Legăminte de iubire pentru păstrarea Tainei Vieții
Cursul 12-14. Introducere teologică în Tainele Bisericii
Cursul 12 | Cursul 13 | Cursul 14
- Adevărul – condiția princeps și Puterea Sfintelor Taine / Arhiereul Hristos săvârșitorul Tainelor în Biserică în puterea Duhului prin mâinile preoţiei slujitoare/ Numărul Sfintelor Taine – semnul plinătății lor, nicidecum reducerea lor numerică / Caracterul comunitar al Sfintelor Taine – salvarea lor calitativă / Sfintele Taine au deplină prindere în noi pe condițiile lui Dumnezeu, nu pe condițiile omului / Cuvântarea sau Inițierea în Taină(e) / Nimeni nu e lipsit de nicio Taină a Bisericii / Materia Tainelor și transfigurarea ei în primitorii asumați / Viaţa sacramentală şi Viaţa niptică: două căi nediscordante (complementare) în desăvârşirea creştinului
Cursul 15-16. Taina Preoției sau vizibilitatea lucrării veșnice a Preoției lui Hristos în lume
Cursul 15 | Cursul 16
- Chipul iubirii lui Hristos în lume şi dincolo de ea / Taina preoției împărătești ca vocație ipostatică distinctă o omului, primită prin actul facerii / Preoția sacramentală sau confirmarea prezenței Duhului Sfânt în omul dăruit total lui Dumnezeu / Legământul de Taină prin care avem acces la iubirea lui Dumnezeu printre noi / Taina identificării depline dintre om și Dumnezeu în Hristos în darurile ipostatice/ Făgăduim că vom merge cu Hristos până în moarte / Ierarhie vs ierarhizare
Cursul 17-18. Taina Euharistiei sau Taina schimbului de Viață dintre om și Dumnezeu
Cursul 17 | Cursul 18
- Iubirea se trăiește „pe viață și pe moarte” / Taina maximei interiorități dintre om și Dumnezeu și dintre om și om / Taină de Cununie a sufletului cu Mirele Hristos / Legământul cel Nou care temeluiește Adevărul că Iubirea e mai tare decât moartea / Mulțumirea adâncă pentru Darul minunat ala Vieții
Cursul 19-20. Taina Botezului – altoirea biologicului omului în cer
Cursul 19 | Cursul 20
- Taina (Re)Nașterii: Taina Duhului Sfânt și Taina Maicii Domnului / Rememorarea ontologiei dumnezeiești a Vieții / Înfierea omului prin Duh Sfânt în chipul Fiului la Tatăl ceresc: Dezrădăcinarea din împărăția răului; Recunoașterea că sursa vieții nu-i doar biologică / Făgăduința că vom face prin voință, tot ceea ce Dumnezeu face cu noi prin ființă
Cursul 21. Taina Mirungerii – Viața are prospețime înmiresmată
Cursul 21
- Taină de creștere – ne punem simțurile trupului în ascultare de sufletul treaz spiritual / Taina Logonirii cu Duhul Sfânt sau Tărnosirea Bisericii inimii omului: Creșterea biologică concomitentă cu creșterea duhovnicească / Făgăduim să ne păstrăm ființa Templu al Duhului Sfânt
Cursul 22-23. Taina Pocăinței – puterea de a sta în Prezent
Cursul 22 | Cursul 23
- Taina onestității maxime și continue / Puterea de a cunoaște Adevărul și de a-l asuma responsabil / Școlirea permanentă la Taina Duhului Sfânt și în Taina Duhului omului / Filiația și Paternitatea duhovnicească / Legământul prin care ținem active în noi toate Tainele Bisricii.
Cursul 24-25. Taina Căsătoriei/Nuntirii – Legământul Iubirii în Trei
Cursul 24 | Cursul 25
- Taina primirii și dăruirii totale în cel iubit / Descoperirea alterității: aceeași omenitate trăită în ipostase distincte. Taina de a ne cunoaște prin celălalt / Taina Noi-ului: a imita în creație familia lui Dumnezeu din cer. Familia – Marca Iubirii / Taina părinției și a filiației. Afi Părinte (Tată/Mamă), a fi Fiu Legământ de Iubire că vom Celebra Viața împreună cu Dumnezeu.
Cursul 26. Taina Sfântului Maslu – Prețuirea Sănătății temelie a creșterii omului în Dumnezeu
Cursul 26
- Boala și suferința – consecințele căderii care sfârșesc în moarte / Doar în Sănătate se poate uni omul cu Dumnezeu / Taina Prevenirii și Taina Revenirii la Sursa Sănătății / Făgăduim că ne vom ține departe de tot ceea ce ne vatămă sănătatea (păcatul, alimentația, stresul… etc).
Cursul 27. A fi sau a nu fi Taină
Cursul 27 | Sesiune de întrebări
Legătura indisolubilă a Sfintelor Taine cu dumnezeiasca Euharistie
- Euharistia punctul de plecare a Sfintelor Taine și „spațiul” împlinirii lor / Imposibilitatea calitativă a Sfintelor Taine fără Euharistie / Ruperea Sfintelor Taine de Trupul lor comun: Sfânta Liturghie / Fără Euharistie ratăm desăvârșirea Tainelor în noi
Prezentul continuu al Sfintelor Taine
- Nicio Taină primită nu devine trecută, pentru a fi deplin lucrătoare / Trăirea Vieții ca Taină în tainică asumare – scopul și împlinirea Tainelor Bisericii / Trecerea de la discontinuitate la continuitate și concomitență a Sfintelor Taine / A fi Taină: Marea și nesfârșita Bucurie a Vieții!
Argument
Taina Bisericii se identifică cu Taina Vieţii. Viaţa este arhistructurată ca un Templu/Biserică, iar rolul Templului/Bisericii este acela de a înțelege și de a trăi Viața ca sacralitate, ca un mare Dar al Creatorului.
Tainele Bisericii nu se identifică doar cu cele 7 Sfinte Taine. Însă, toate cele 7 Sfinte Taine sunt direct legate de momentele esenţiale ale Vieţii biologice, pentru a atrage atenţia asupra Vieţii spirituale prezente deodată cu viaţa biologică, ca astfel să nu ne închidem şansa de a spori nesfârşit ceea ce ne-a fost dat să fim.
Faptul că la orice Taină facem un jurământ, arată că suntem chemați la o asumare totală a vieții de care suntem direct responsabili, dar în care nu suntem lăsați singuri, ci este implicat total și Dumnezeu.
Sfintele Taine au fost rânduite de Biserică pentru a atenţiona că Viaţa întreagă este o Mare Taină, o Taină în care suntem aduşi din iubire şi, odată începută, această Taină nu se mai sfârşeşte niciodată. Este Taina împărtăşirii în chip creat de Viaţa lui Dumnezeu şi, în acelaşi timp, Taina împărtăşirii în chip necreat de viaţa creaţiei Sale. De aceea, doar în Marea Taină a Vieţii, Taina Iubirii împărtăşite divino-uman, se pot înţelege potrivit şi se pot primi cu folos Sfintele Taine ale Bisericii.
Insistăm pe această legătură indisoubilă dintre Viaţă şi Taine(ă) pentru a depăşi impasul scolasticismului rigid în care au fost împachetate Sfintele Taine (şi schematismul searbăd în care a fost împachetată viaţa), reduse fiind la simple mijloace funcţionale de transmitere automată a harului divin.
Dimpotrivă, Sfintele Taine sunt mlădiţe mereu roditoare ce cresc din tulpina Tainei Vieţii, de care niciodată nu se pot desprinde şi care, au putere să altoiască continuu viaţa nostră biologică preschimbându-o în nobleţea Vieţii nemuritoare, întru care am fost creaţi. Astfel, mai mult decât simple operaţii liturgice de distribuire a harului, Sfintele Taine sunt Legăminte de iubire, direct încheiate între om şi Dumnezeu şi prin care fiecare făgăduieşte că se va implica total în păstrarea Vieţii, în calitatea ei dumnezeiască, cu orice preţ, în orice condiţii!
Pe scurt, aşa cum Dumnezeu se ţine de Legământul Său de a susține Viaţa creaţiei în veci, tot aşa şi omul întoarce acest Legământ şi făgăduieşte că va trăi legat de Izvorul Vieţii, ceea ce e deopotrivă uimitor şi pentru om – că are un aşa Dumnezeu – şi pentru Dumnezeu – că a zidit o aşa minunată creatură!
Descrierea Cursului
Cursul de faţă îşi propune o atenţie specială acordată Sfintelor Taine ale Bisericii în legătura lor indisolubilă cu Marea Taină a Vieţii: zidite, rezidite şi continuu proniate de Dumnezeu.
Ne propunem o privire teologică asupra Sfintelor Taine, plecând de la Canonul biblic, dogmatic şi liturgic al Tradiţiei Bisericii, pentru a înţelege Reperele esenţiale ale Tainei Vieţii în generalul şi particularul ei.
Scopul cursului ţinteşte direct viaţa creştinului, pe orice treaptă a ierarhiei s-ar afla în Biserică, spre o asumare autentică a ei, vizibilă în roadele Duhului Sfânt, fermentul de care are avem atâta nevoie în contemporaneitate.
Lecturi obligatorii:
- prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatica Ortodoxă, ed. a III-a, vol. 2, EIBMBOR, Bucureşti, 2003;
- Jean-Claude Larchet, Viața sacramentală, trad. Marinela Bojin, Basilica, București, 2015;
- Ilarion Alfeyev, Taina credinței. Inteoducere în Teologia Dogmatică Ortodoxă, trad. Felicia Dumas, Doxologia, Iași, 2014;
- Nenad Miloșevici, Dumnezeiasca Liturghie – Centrul cultului în ortodoxie. Legătura indisolubilă a Sfintelor Taine cu dumnezeiasca Euharistie, trad. Pr. prof. Ioan Ică sn, Deisis, Sibiu, 2012.
Bibliografie secundară indispensabilă:
Patristice:
- Ioan Gură de Aur, Catehezele baptismale, trad. Pr. Marcel Hacheș, Sibiu, 2003;
- Chiril al Ierusalimului, Catehezele mistagogice, trad. Pr. prof. D. Fecioru, București, 2003;
- Chiril al Alexandriei, Despre închinarea în Duh și adevăr, PG 68, trad. rom. Pr. D Stăniloae, PSB 38, București, 1991;
- Ambrozie al Mediolanului, Despre Sfintele Taine, SC 132 bis, trd. rom pr. Ene Braniște, PSB 53, București, 1994;
- Nicolae Cabasila, Despre Viața în Hristos, trad. Pr. prof. Teodor Bodogae, București, 2009…
Surse secundare:
- Diacon Ioan I. Ică jr, Canonul Ortodoxiei, I, Deisis, Sibiu, 2008;
- *** Împărtășirea contiuă cu Sfintele Taine. Dosarul unei controverse. Mărturiile Tradiției, trad. Diacon Ioan I. Ică jr, Deisis, Sibiu, 2006;
- Antonie al Surojului, Adierea Duhului, trad. Monahia Mina, București, 2015;
- Alexander Schmemann, Din apă și din Duh, trad. Pr. Ioan Buga, București, 1992;
- Alexander Schmemann, Euharistia, Taina Împărăției, trad. Pr. Boris Răduleanu, București, 2012;
- Paul Meyendorff, Taina Sfântului Maslu, trad. Cezar Login, Cluj-Napoca, 2011;
- Paul Evdochimov, Taina Iubirii, trad. Gabriela Moldoveanu, București, 2016;
- Mitropolit Ioannis Zizioulas, Euharistie, Episcop, Biserică, trad. Pr. dr. Valentin Istrati și Geanina Chiriac, Bucureștu, 2010